Se aștern peste noi doar iluzii și ceață,Vinul meu a-nghețat pe fereastra de gheață.
Ce rost azi să te văd sau să-ncerc să te strig,
E Decembrie, alb, beau cafea și mi-e frig.
Prin oraș mai plutesc doar himere de abur,
Eu muncesc, scriu tăceri, respir aer de sabur.
Vezi tu, azi viața mea nu se-nchină la tot,
Ce-am trăit, am iubit, l-am urât pe "nu pot".
Mă trezesc, te respir și-mi iau inima-n palme,
Trupul meu gol de noi, de furtuni astăzi calme.
Parc-aud cum mă strigi cu un glas răgușit,
Albul tău din priviri lasă răni de granit.
Mai ascult legănat în tăcere uitarea
Prin poeme și foi peregrină-i chemarea.
Domnul meu, mi-e târziu, ți-amintești acel dans
Când cu ochi-ți adânci mi-ai pus viața-n suspans?
Se aștern peste noi amintiri efemere,
Prin oraș azi e frig și văd umbre stinghere.
Pe pervaz cana mea de cafea s-a golit;
Doar cămașa ce-o porți știe cât te-am iubit.
© Luminița Amarie
Alte poeme semnate de Luminita Amarie
