Sunt aici, peste tot, un blestem înflorit,
Azi te vreau, patul meu ți-e altar și ți-e schit.
Acum ninge sălbatic, eu am umerii goi,
La fereastră respiră trupul meu, ochii tăi.
Nu mai știu să adorm, e mizer prin oraș (...)
Te tot caut în vid cu un dor pătimaș.
Port în piept un izvor, pe spinare cărarea,
Pofte am nelumești, nu mă-ncearcă uitarea.
Ai văzut, dragul meu, eu aici, tu plecat,
În funebrul din jur tu mă-mbraci în curat.
E târziu, nu mi-e somn, sorb din tine trecutul,
Te-așteptam să-mi răsai, ia-mă, fă-mă tributul.
Și mi-e frig și mi-e dor, nici cafea nu mai am,
Mă hrănesc c-un trecut când credeam că trăiam.
Mă sfidezi și-mi arunci gânduri care-nfioară,
Dar în loc să te-alung, te cerșesc să-mi fii seară.
Pe aici îngeri dorm patul mi s-a răcit,
Cerul meu siniliu sub zăpezi i-amorțit.
Mă dezbraci de tăceri și pe mine pui cerul,
Ninge parcă-ntr-un fel ce-ți sfințește misterul.
Nu mi-e somn dar mi-e frig, și nu vreau să mă-mbrac,
Port pe trup suflul tău, ca oglinda un lac.
