Despre oamenii singuri

Și tremur, și tremuratul mă cutremură.
Și respir, și respirul mă respiră.
Și tac, și tăcerea mă tace.
Și privesc, și privirea mă privește.
Și dorm, și somnul mă adoarme.
Și cânt, și cântecul mă cântă.
Și fac dragoste, și dragostea mă îndrăgostește.
Și beau lumină, și lumina mă înghite.
Și scriu, și hârtia mă absoarbe,
mă dizolvă,
mă împrăștie.
Și sunt singură, și singurătatea mă însingurează.
Și iubesc, și iubirea mă salvează de cutremuratul însingurării.


© Luminița Amarie 

Photo: Nicholas Javed 



Revelația unui sfârșit         Chintesența de a fi         Moldova, tu și cerul      Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine       Aseară m-am visat      Umbre sihastre       Eu, ție...