A venit din ținuturilecailor care respiră
greu
a venit
cu tentativa sângelui
unor clocotiri sfâșiate
a venit cu forța
cămășii sale de vânt
ar fi vrut să (mă) respire mult și rece
eu eram firavă și pierdută
a venit îmbrăcat în catifeaua
unui negru imperial
eu doar albă și goală de culori
a venit și l-am simțit venind de demult
l-am primit în casa inimii călătorului din mine
și pentru el am renunțat
am renunțat la drum
si a venit și l-am iubit
apoi am vrut să plec departe
cum numai eu cunosc depărtările
dar
nu știu de ce
nu știu de ce
acum nu mai găsesc
niciun drum lipsit de urmele sale
eu
eu care
sunt obișnuită cu umbrele
el nu apare în drumurile mele ca o umbră
el merge cu mine și eu îl alung
și el rămâne
și eu îl alung
și el mă privește
și nu-mi mai este frică
a venit din ținuturile apei care curge din sticla
vie care strălucește pe vârf de munte
a venit și a făcut focul din primele pietre
femeile se îmbulzeau la viața din el
eu nu stăteam la rând
eu îi curgeam pe frunte.
© Luminița Amarie
