Poem despre așteptare

De mine au râs toate

ratările mele
dar eu te aștept și acum -
acum când steagurile lumii
sunt toate roșii și mamele
își ascund dorința veșniciei
de teama dezamăgirilor
în sertare de fier cu flori de lavandă
și batiste de mână
te aștept aici unde nu vine nimeni
în odăile mici pe care numai eu
le mai închiriez
și le dau viață
te aștept pe holul întunecat
cu becuri arse legănându-se
deasupra capetelor acestor
oameni sortiți gerului negru și sec
în miez de toamnă
abătută de... ratări
iată-mă, te aștept tocmai
pe tine
cea mai colosală ratare a mea
te aștept
în zbuciumul singurătății
din mine
în nopțile albe
(toate îmi sunt albe nopțile)
dar tot te aștept
fiecare zgomot mă împinge să sting
lumânarea
și eu totuși
te aștept
să treci pe lângă mine pe stradă
să-ți bei cafeaua la același bar
cu diminețile mele târzii
să cinezi singur la masa din fața mea
te aștept la piață și-n metrou
la semafor și la fereastră
te aștept din întâmplare
ca pe o surpriză care știu că...
te aștept de când m-am privit în ochi și am înțeles că sunt goală
te aștept când scriu poemul
acesta ca o ratată destăinuire
și știu că
o să râdă de mine toți poeții
dar ce-mi pasă eu tot te aștept
să te întristezi și tu o dată pentru mine
să faci tu patul și cafeaua
să stingi lumina și să încui ușa
să deschizi fereastra și să uzi florile
să mă ții de mână și să-mi scoți
toate pietrele pe care
le adun în buzunare
în căutarea
unui lac

© Luminița Amarie