Casa lui lemn greu cu pereții de lacrimi
El nu a pierdut niciodată nimicul
Uneori privește în vid și da! Da!
Vidul privește cu ochii lui
Sufletul îi trece prin vene
Liniștea îi este curată, înfiorătoare crucilor goale
Nu respiră decât apa sângelui
Fruntea albă
ochii focul cerului
Fulger întunecat naște tristețea lui
Singur în însingurarea pământului aprinde lumânarea
În genunchi își spune vântului tainele plângând
și o Iubește pe ea.
©Luminița Amarie
