Locul căuș

Vei vedea,
totul va părea fără ecou.
Îți vei spune că nu va merita să rămâi-
Pașii tăi vor lua drumul uitărilor.
Zâmbetul tău va purta o perdea din flori de gheață.
O să ți se pară povestea voastră una banală-
Alte trupuri mâinile tale vor mângâia,
Alte ferestre sufletul tău va lumina.
Sângele tău, alți crini va transforma în maci,
În focul cărora ai să adormi dar, ah! Nu vei fi îmblânzit de nici o făptură
Căci, ea doar una este.
Nimeni nu te va găsi acasă,
Nimeni nu te va aduce ție.
Gol, dar plin de ea - fără să știi, inima ta va deveni o apă,
Deasupra căreia, ceața nicicând va ascunde soarele.
Vei trăda fiecare umbră, căci ei o vei asemăna,
Vei minți fiecare privire, căci bucuria ei în ochii altora o vei zări.
Ai să clădești ziduri înalte,
Niciodată însă nu vei reuși să seci iedera ce le va acoperi.
Împânzită va fi inima ta într-un val de mătase
Mâinilor ei asemănător
Acolo va fi ea îmbrățișându-te
Mereu în fața ta, mereu în urma ta, mereu în tine
Ai să vezi, va fi simplu, te vei minți și ai să mergi
O vreme falnic,
Unde pașii tăi orbiți de drumurile dăltuite te vor purta.
Apoi, când obosit vei ști cât ai greșit,
Lăsând în urmă locul tău,
Singurul după forma trupului locuit de sufletul zbuciumat,


Ai să te-ntorci
la fericirea ta,
pe urmele ei.




© Luminița Amarie