Ce bine e să te regăsesc, la fel de viu, la fel de
sălbatic, la fel de demn și protector. La fel de OM. Știu că umbli pe
drumurile lumii tale, o lume fără timp, o lume a ta pe care o împarți
doar cu cei care îți simt tăria, viața, nebunia, Eul. Știu că în pofida a
toate tu ești un om liber tocmai pentru că ești OM. Stiu că îți pasa de
mine și asta mă face să mă simt în siguranță, mai puternică, mai în
pace. Sunt bine eu, iubesc viața asta mai mult ca pe ea însăși, mereu
mai mult decât pot duce, clipele mele devin stări, unele stări devin
poezie, altele devin drumuri și tăceri, o nesfârșită bătaie de aripi
este viața mea care are, cred, mai multe inimi, altfel n-ar fi reușit...
Sunt mereu pe drumuri, mereu pregătită să simt, să fiu, să trăiesc, mereu în căutare tacită de emoții. Emoțiile care vin, emoțiile care mă obosesc apoi mă înalță, emoțiile, o nesfârșită neliniște de liniște aducătoare. Paradox. Sunt un om pe atât cât pot. Stiu că mă simți, mă vezi, mă păzești și asta face mai mult decât prietenia noastră de dincolo de timp, asta face cât sensul acestor întâmplări de-a locui, iată, în aceeași lume a trăirilor pe care numai noi, și poate că nici noi, nu le mai ințelegem, dar trăim pur și simplu, firesc, fără a ne mai întreba de ce. Am trecut pragul pierzaniilor, azi adunăm pietre, cine știe, o fi de-o temelie.
Cu drag te îmbrățisez, cu gândul că drumul tău duce la tine, acesta este cel mai frumos drum, cel către noi însine. Fii în pace, cel care ești tu.
Sunt mereu pe drumuri, mereu pregătită să simt, să fiu, să trăiesc, mereu în căutare tacită de emoții. Emoțiile care vin, emoțiile care mă obosesc apoi mă înalță, emoțiile, o nesfârșită neliniște de liniște aducătoare. Paradox. Sunt un om pe atât cât pot. Stiu că mă simți, mă vezi, mă păzești și asta face mai mult decât prietenia noastră de dincolo de timp, asta face cât sensul acestor întâmplări de-a locui, iată, în aceeași lume a trăirilor pe care numai noi, și poate că nici noi, nu le mai ințelegem, dar trăim pur și simplu, firesc, fără a ne mai întreba de ce. Am trecut pragul pierzaniilor, azi adunăm pietre, cine știe, o fi de-o temelie.
Cu drag te îmbrățisez, cu gândul că drumul tău duce la tine, acesta este cel mai frumos drum, cel către noi însine. Fii în pace, cel care ești tu.
© Luminița Amarie Scrisori albe
