Biographie- Trad. très libre du roumain : Radu Bata

Je suis vie. Je suis moi.
Un être en parfaite relation avec le néant.
Je ne me regarde dans la glace que la nuit.
Je suis un bon être : je partage ma solitude avec les murs
et ses yeux d’agate lapis-lazuli mer sombre,
ses yeux mélange d’Octobre et de Mai
que je vois sans ouvrir les paupières.

J’attends une pluie d’automne,
le pardon des pierres et l’oubli.
L’oubli qui ne vient pas.
L’oubli qui ne pardonne pas.
L’oubli, cette douceur tant quémandée
qui reconnaît l’amour, la vérité
et qui ne vient plus nous habiter.
L’oubli, seul ami à défier le temps.
Je suis en vie, me voici.
Mon cœur bat, mes jambes obéissent.
Je peux boire de l’eau et écouter la Terre.
Je peux être tout ce que j’imagine
même en deçà de la carte terrestre.
Le chant des vallées connaît la solitude
des côtes dont je suis rompue.

Un deuil blanc habille mon parcours.
Si je savais jusqu’où mène ce chemin,
j’écrirais le Curriculum Vitae
de l’homme qui porte la croix d’un autre.
Mais voilà, le vent tourne et les gens ne gardent la foi
que pour la montrer aux voisins pendant la messe dominicale.

J’ai marché dans les pas dessinés
sur la mappemonde
et je suis restée seule en regardant mes traces.
Sur la dernière page,
mes lettres tremblent
et ses yeux lazuli
sont des points sur les i.

©Luminița Amarie
Trad. très libre du roumain : Radu Bata
painting:Vicente Romero Redondo
 ----------------------------------------

Sunt viață. Sunt eu.
Un om într-o relație perfectă cu neantul.
Realizez acest lucru privindu-mi mâinile....
Mă privesc în oglindă doar noaptea.
Fără să mă uit la ceas mă întreb de ce e atât de târziu.

Când mă privește el
simt cum trece prin mine și fug.
Îmi împart singurătatea cu pereții.
Cu acest poem pe care
îl scriu gândindu-mă la cât de mult
am vrut să mă îmbrățișeze sălbăticia ochilor lui.

Ochii lui de smarald, agată, turmarin, lapis lazuli și mare întunecată, ochii lui, amestec de rugină și de Mai.
Acum îmi spun că visul de aseară a însemnat această durere care îmi împovărează privirea cu o tristețe nemărginit de curată.
Nu ascund nimic.
Aștept o ploaie de toamnă, iertarea pietrelor și uitarea.
Uitarea care nu vine. Uitarea care nu iartă. Uitarea, această mult cerșită alinare care recunoaște iubirea, adevărul și care nu vine în noi.
Singura care sfidează timpul.

Sunt o ființă, iată. Inima mea bate și picioarele mele ascultă de ea.
Pot să beau apă și să gust Pământul.
Pot fi tot ceea ce îmi imaginez. Cântecul meu ajunge acolo unde văile păzesc castitatea verdelui.
Mistreții cunosc singurătatea dealurilor din care m-am rupt.
Un doliu alb încoronează casa noastră.

De-aș ști până unde duce drumul acesta...
De-aș ști ți-aș scrie și eu o scrisoare despre omul care poartă crucea altcuiva.

Dar iată că bate vântul și oamenii nu-și mai păzesc credința.

Am rămas singură privindu-mi urmele.