Aveau în cioc diamante galbene
Și aripile lor rouă împrăștiau.
Cu frica în piept, călcam pământul
Care era viu, mișcător,
De o tandrețe tomnatică.
Mătase trandafirie parcă purtam pe chip.
Nu am am înțeles dacă iarna cădea din ochii mei-
Știu doar că iarba continua să răsară.
Am văzut venind în întâmpinarea mea
Un prunc cu părul de grâu.
Avea ochii celui din icoana care
A rămas în casa părintească.
Era atâta de frumos, încât am început să plâng-
Îmi amintesc doar mâna pe care am luat-o.
În urma mea am lăsat singurătatea.
Cu mine am luat tot ceea ce-am iubit
Și am uitat că am avut un trup.
©Luminița Amarie
