M-am oprit într-o cafenea,
În inima unui oraș,
Sfărâmată,
Împrăștiată sub pașii seci ai trecătorilor.
Cad aripi din ceață și nimeni nu le vede.
Mă așteaptă undeva cineva-
Nu știu cine,
Nu știu unde,
Dar aud așteptarea aceasta.
Mă opresc des prin cafenele,
Prin orașele lumii,
Sub pașii gălăgioși ai timpului,
Ca și când oboseala nu e decât o prelungire
A agoniei așteptărilor,
Și mă cuprinde când visez că sunt fericită.
Trebuie să plec-
Mă voi opri curând
Să dau nume altei stări,
Să cresc alte cuvinte,
Să inventez liniștea altei mângâieri.
Sfărâmată,
Împrăștiată sub pașii seci ai trecătorilor.
Cad aripi din ceață și nimeni nu le vede.
Mă așteaptă undeva cineva-
Nu știu cine,
Nu știu unde,
Dar aud așteptarea aceasta.
Mă opresc des prin cafenele,
Prin orașele lumii,
Sub pașii gălăgioși ai timpului,
Ca și când oboseala nu e decât o prelungire
A agoniei așteptărilor,
Și mă cuprinde când visez că sunt fericită.
Trebuie să plec-
Mă voi opri curând
Să dau nume altei stări,
Să cresc alte cuvinte,
Să inventez liniștea altei mângâieri.
©Luminița Amarie Stări
