în lumina răscolită de întuneric
când prin tine se plimbă
sunetul ploii și când florile toate îți înfloresc simplitatea
pe malul acestei lumi am orbit
de atâta teatru în care
actorii sunt oamenii triști
și speriați
și uzați de această mașină a timpului
durerea cea mai mare este teama lor de a se bucura
aș fi vrut de multe ori să trag cortina
și să merg să le arăt locul unde pot merge pentru a fi fericiți
dar mereu m-au alungat
pesemne că teama de fericire ne
distruge încet
și ne însingurează singurătatea.
© Luminița Amarie
