Cu lumina din lumini,
Înfloresc fiori din spini,
Și cu roua zorilor,
Cântă vântul morilor.
Cântă vântul morilor.
Din durerea unor cuci,
Sânge-nsingurează cruci,
Și din plânsul mamelor,
Bem apa icoanelor.
Sub piatra mormântului,
Doarme pruncul vântului.
La ușile nopților,
Plânge mama bolților.
La picioare cade mir,
Roua arde în potir,
Mâinile nu mai au trup,
Îngerii hainele-și rup.
Împărații au coroane,
Curge sânge din icoane.
Trupul pruncului sfințit,
Pe zăpadă a-nflorit.
Pruncul e purtat de vânt,
Maica-și cere moartea crunt.
Pruncul este însetat,
Cerul, apa i-a chemat.
Demoni ar înmărmuri
Dac-ar ști că n-ar muri,
Însă pruncul meu e viu
Și-nflori-va din pustiu!
În grădină ard copaci,
Fruntea-n sânge o îmbraci,
Păsările țipă-n zori,
Pruncule, să nu mai mori!
© Luminița Amarie
