Simplu

Aripi care cad
cu fiecare tentativă de
zbor
în locul lor cristale
ciunte
precum niște cuvinte spuse pe
fugă
(jumătăți de dorințe)
cuvintele se chinuie să fie vii
se vor strigate
sar din piept și se opresc -
nevinovat de nătânge
și firave -
se opresc în gând
astăzi este ziua unor oameni care s-au născut din nimic
se prefac pietrele de pe umeri în ochi ce plâng pe fundul apelor
din munții ființei
ochii duc tot
ochii sunt un fel de istorie a lumii
azi plini de viață
sunt ochii sufletului
tulburat și speriat de oameni
în inima mea niște voci cântă
sacadat
nu știu dacă am dreptul la această fericire care îmi
cutreieră centrul pământului ce
se zguduie în mine
nu știu dacă pot să-mi iau această bucurie
nu știu căci îmi simt
eul dizolvându-se
îmi simt
acest mod de a fi cuprinzând istoria fiecărui om
pe care îl întâlnesc în
drumul meu spre mine
eu nu știu să duc în spate decât ceea ce nu îmi aparține
astăzi însă
îngerul mi-a trimis o boabă de rouă în care a oglindit lumea
celor buni
și cei buni din oglinda îngerului
s-au privit prin mine
și eu am purtat tremurul pe palme
îngerul spunându-mi
că doar pruncii mai poartă
în căușul palmelor
sfințenia fericirilor simple
azi
copilul din mine
a fost fericit
și lacrimile
au curs din istoria boabelor de rouă
ca o ploaie de mărgăritare
astăzi un om s-a născut
astăzi un om a murit
astăzi un om
a învățat să fie
fericit
fără motiv


© Luminița Amarie