pășim unul în viața
celuilalt
în umbra celuilalt
în urmele celuilalt
în durerile celuilalt
Lumea nu ne vede
noi suntem două
scorburi de lumină
adăpostite
în faguri de
argint viu (pădurea)
Oamenii nu ne pot
cuprinde
căci desăvârșirea stă
în puterea
noastră de a
tremura unul
în trupul
inima
suflul
ochii
sufletul
celuilalt
Noi nu respirăm decât
tremurând
și durerea noastră
e foamea
pruncilor Orfelini
săraci și goi de părinți
Lumea nu ne cunoaște
și nu ne înțelege
aura ta cuprinde
tăcerea mea
iar oamenii nu știu iubi
decât cu frică!
Amestecul de sânge
e singurul
veșmânt nepătat
de aceea noi suntem
transparenți
eu curg prin tine
tu fierbi în mine
ca două flăcări
ale
aceleiași lumânări
Cum să-ți spun? -
Eu nu pot dezlega
nodurile de apă
sau cele de lumină
Poate doar asta
rămâne din noi
din clipa în care ne naștem
acele noduri de
lumină și apă
care cred că se încheagă
formând singura
formă
genuină și autentică a
vieții:
Lacrima
© Luminita Amarie Alte poeme
