Sânge tăcut

Caut inima, caut inima!
Cu mâinile de piatră scormonesc
Nisipul plin de vipere
Strig!
Din tenebrele timpului mă împart
Eu cea singură plec pe pustiu
Eu cea singură plec în copilărie
Eu cea altcineva rămân cu voi
Nimeni să mă audă
Nimeni să mă păzească de nălucirile tristeții
Soarele crud îmi amintește plecările
Celor pe care i-am iubit
Fără de care sunt mai mult din ei decât din mine
Și-mi spun că iată,
Precum noi, oamenii -
Nici El nu a iubit singurătatea
Dovada: morții mei
Dovada: morții noștri

Și plâng, și plâng, și plâng
Numai tăcerea plânsului meu
Rupe liniștea morții

Am obosit
Aievea mi se pare că ești
Pleci cu iertare
Vii cu iertare

Pe pajiștea care unește răscrucile văd
Vântul cum tresare siluetele imaginare
Ale verdelui negru de lumină
Boturi umede mușcă pământul
Crucii noastre
Care crește din
Sângele mieilor de lapte.





©Luminiţa Amarie