Ce va rămâne oare?

Ce-o să rămână oare după noi,
O urmă încrustată în noroi?
Vreo amintire cum c-am fost aici
Atât de mici, de mici, atât de mici!

În care ochi ne vom adăposti
Când umbrelor ne vom adăugi?
În care ploi ne vom înlăcrima,
Din ce icoane ne vom imprima?

Vor ști copiii lumii că am fost
Și-am căutat să ne aflăm vreun rost?
Cenușa noastră unde va cădea
Când în ecouri ne vom străvedea?

În ce muzee fi-vom noi expuși?
Sub care chei, și lacăte, și uși?
Ce va rămâne oare pe pământ
Când toți, încet, ne-om stinge din cuvânt?

Vor inventa străinii vreun muzeu
În care-or pune suflete și-un eu?
Vor fi vitrine pline de simțiri,
Ne vom întoarce noi din amintiri?

Vor ști urmașii noștri? ... Am iubit!
Că vii am fost atât cât am simțit
Ne-or pironi privirile în vid,
Vor ști povestea fiecărui rid?

Și nopți în care muți ne zvârcoleam,
Când mugurii durerii-i înfloream.
Se va afla cândva c-am existat
Zidiți c-am fost în hău și în păcat?

Ce-o să rămână oare după noi,
Va fi spălat doar colbul nins de ploi?
Atât suntem, acum, când mai simţim
Cât ne iubim de mult... Dar ne iubim?

© Luminita Amarie                                                      Alte poeme