Eu voi pleca, tu vei rămâne trist,Apoi în urma mea va plânge Cerul.
Cu tine am simțit că sunt, nu doar exist,
Pe trupul meu bătrân ai scris eterul.
Eu voi ucide șoapte nerostite,
Tu-nstrăinat de tot ai să rămâi,
În mine vor muri tăcerile smerite
Și-n nopți mă voi simți a nimănui.
Tu vei zâmbi domol, frumos și pur din suflet,
Și nimeni nu va ști ce taine-ascunzi,
În pieptul meu din dor o să se nască plânset,
Privirea-mi va rămâne în ochii tăi plăpânzi
Pe buze rapsodii și cântecul tristeții
Eu voi purta mereu, de-atunci de când m-am dus.
Un ritual din lacrimi la ora dimineții,
Prin ochii mei sălbătici doar rouă tu ai pus.
Tu te vei întreba de ce-am plecat,
Dar n-ai să știi că am rămas prin tine,
Ai să te minți,crezând că am uitat
Ce uragan și foc ai semănat prin mine.
Tu vei ofta la ceas de ananghie,
Când totul va părea că se dărâmă.
Doar vocea mea-ți va fi o bucurie
Și ai să mă aduni fărâmă cu fărâmă.
Vor veni zile când nu vom mai ști
Pe care drum am vrut să alergăm,
Eu știu că tu tăcut dar sfânt mă vei iubi,
Tăcând nedumeriri știam să împăcăm
Vei asculta un cântec de demult cu noi,
Vei suspina, iar eu te voi simți cum plângi.
Numai prin vise-n gând vom mai dansa prin ploi,
La mine doar prin nori și vânt ai să ajungi.
Eu am plecat, sau tu, nici nu mai știu,
Știu doar că am rămas, trăim prin noi
Și o să ne întoarcem, cu dor într-un târziu,
Să ne iubim în taină prin nopți cu vânt și ploi.
© Luminița Amarie
