.jpg)
Cum tremură lumina pe izvoare,Iar tu cum mă cuprinzi ca un trecut.
Miroși a fân cosit și a cicoare,
A fulg de nea și a nisip cernut.
Când gura ta, sărutul tău pe tâmple
Îmi umple chinul, ah, râvnit odor!
De tine eul meu sărac se umple
Și goală-n toiul nopții mă cobor.
Să pot să te privesc, și-apoi agale,
Să mă așez tăcut la piept să-ți fiu-
Lumina care fierbe în pocale,
Tu să mă sorbi încet. Să te fac viu.
Să mă colinzi, apoi din mine rostul
Să ți-l găsești în taina din cuvânt,
Să fiu precum un rod la care costul
E seva care fierbe în pământ.
Răsari ca o himeră-n întuneric
Și mă-nfiori când verde mă privești,
Ești basmul meu dintr-un ținut feeric,
Te simt în tot, în palme îmi zvâcnești.
© Luminița Amarie
