Noaptea nu a venit încăe doar o iluzie a ochilor mei
care sunt învățați cu întunericul
se plimbă prin aer rugile oamenilor singuri
îngerii ștanțează sufletele care stau în genunchi în icoane
apoi le stropesc cu mirul adunat de pe pereții de lumină
ai bisericii de lemn
și așa Joia sufletele au dreptul să zboare
(s-ar spune că lacrimile autentice nu se văd des)
nu știu ce oră vine
văd însă orele ce au trecut goale atât de goale și lipsite
de un el
de o ea
de un întreg simplu
singuri singuri singuri
am găsit un loc în care pot fi eu
doar că iarba rea a temerilor
nu seacă
acum însă e aproape târziu și vreau să-mi cruț singurătatea
vor avea grijă îngerii să nu murim înainte de a plânge
dar tot ne vom trăda
inevitabil...
© Luminița Amarie
