prin lumina difuză pe care mi-o închipui ca un
voal
precum o aură
care îți înfioară chipul când te privesc
în ochi
ochii tăi - o lume plină de fantasme și scântei
prin odăile fără ferestre
precum o condamnare
la pustiul de după
moarte
prin dorințele care îmi mutilează trăirea când te țin în brațe
prin trădarea cu care mi te fac tot
prin această muzică precum un bocet în mijlocul
unei sacre
nepământene
iubiri
prin gropile cu umbre și himere speriate
din care mereu revin cu ramuri
pe tălpi
și muguri în piept
prin înfrângererile mele hilare
și îndrăgostirile pasagere
din care nu păstrez decât
lipsa ta
prin nopțile false și fără profunzime
precum o viață fără amintiri
te caut
ca pe o ultimă liniște.
© Luminița Amarie
