apoi începe să leviteze ca un scâncet de început
Aș fi vrut să am un obicei măcar
dar nu mă atașez de nici un obiect
iubesc fără să vreau
- împotriva mea -
oamenii
Astăzi însă
nu mai vreau altceva decât loja bordeaux de câțiva metri pătrați plus șapte
Mi-am făcut din mine o obișnuință și când nu mă găsesc
devin isteric de tăcută
De-o vreme mi se pare că văd șoareci negri și că îmi cad anii într-un lac
de o altă vreme îmi trăiesc ratarea de-a nu avea niciun viciu cu o seninătate asupritor de albă
Când mă voi dezlipi de mine voi lua forma anilor în cădere
Liberă,
să-mi aparțin.
© Luminița Amarie painting: Viktoria Prischedko
