Făuritorii de iluzii au eșuat cu noi
Noi n-am avut așteptări
N-am visat la marile imperii
De pe tronul cărora să ne privim cinismul
Realizărilor către nimic
Ochii înnegurați
Buzele uscate
Marile Adunări ale luxului de a avea
Au dat faliment cu sufletele noastre
Noi n-am cerut nimic
N-am îmbrăcat nimic nou
N-am pariat pe nici un vis
N-am câștigat nici un număr rotund
N-am spus adevăruri inventate de afișe cu inimi
Trupuri veștejite
Umeri bătuți de arșița poverilor de ceară
Noi n-am jucat pe ani veșnicia unei rotunjimi
Nu ne-am injectat ridurile cu bancnote
spălate în lacrimile săracilor
N-am avut slujitori la durerile
lăsate de morții de sânge
Ne-am dus singuri crucea tăcerilor
Pe ea astăzi crește mătasea verde
ca semn că am fost
seva pământului
Viermii ajung fluturi în final
Glasul răgușit de atâta tăcere
Zâmbetul obosit
Desenat de circul unei vieți pierdute de prea multe ori
Privirea ca o epocă de flori de câmp
Veșnic vie,
strălucitoare
Atât ne-a mai rămas după o viață neagră
ninsă de singurătate
iubind.
© Luminița Amarie
