Stare XXVII

Despre pacea crucilor
precum cea a lanurilor de grâu
Acolo veșnicia ne trece prin fața ochilor
Stăruiește
Ne țintuiește în inima unei amintiri Atârnând parcă
deasupra propriei noastre vieți

Nu știu cum ne putem rupe
de stările care ne cuprind -
Unele însă rămân pentru totdeauna
..............................................................

Se întâmpla într-o noapte de iarnă
Nu exista timp decât
în căderea fulgilorși în alb
Se făcu vară
Adierea vântului aducea de departe cântecul racateților
Răsunetul stelelor căzătoare
Azi a rămas o tristețe blândă
O caldă melancolie
Desculț
Prin noaptea ca o liniște sufletească
Zorile și roua erau părtașe
la miracolul trecerii
prin miriștea satului copt

A trebuit mult timp pentru tăcere
A trebuit o îndelungă tăcere
pentru acceptare

Căci iată, frigul iarăși a venit în noi -

Să ne spună că vine o vreme

când nu mai e vreme.




© Luminița Amarie