Dac-am muri cu inima-mpăcată,
Pe lângă viermi ne-om face poate loc.
Ne vom uita durerile-mpietrite,
Tot ce-am trăit în van pe-acest pământ,
Privirile în lacrimi pironite,
S-or așeza pe piatră la mormânt.
Iertare ne vom cere în tăcerea
Ce ne-a-mblânzit sălbaticele nopți,
Pământului să-i dăruim puterea
De-a ne privi ca vii, odată morți.
Și obosiți lăsând nesăbuința
Atâtor ani, atâtor nevrozii,
La mila unei gropi sădind căința,
Murind în noi, vom deveni copii.
© Luminița Amarie
