Scrisoare din căușul unei durerii vii (albă)

Două inimi. Mâini limpezi. Ochi goi. Tristețe, tristețe blândă, tristețe mizerabilă, tristețe neașteptată, tristețe, tristețe, tristețe.Gânduri, destăinuiri, tăcere, dor din dorință, foc, iluzii, treacăt, chin, așteptare.
Lumină din munți, înstrăinarea și cunoașterea în ochii lui.Tandrețe și frică. Dezamăgiri și arme fără moarte. Moartea vie. Puterea de a pleca, Transparență și cuie.
Să am grijă de tine, de fragilitatea ta, de inima ta. Să fie, să se tacă, să se ierte, să se uite.
Lacrimi. Neliniști și uitare, rugăciune din nimic.
Viața. Viața care e, viața care a fost, viața care nu mai vine.
Sacrificii, plecare, depărtare, casă nicăieri, nimeni. Golul. Frig, ușa care nu mai scârțâie, ușa care nu se mai deschide decât singură.
Să pun zahăr în cafeaua ta, să te joci cu părul meu și apoi să uităm.
Omul din tine, animalul, îngerul, demonul, cântecul, sărăcia cuvintelor, neliniștile și iarăsi frica.
Viața. Viața care a fost. Viața care e. Viața care nu mai vine.
Atingeri clandestine, să te privesc și să-ți spun tot. Să te ating, să-mi fie dor de tine, să vreau să te ating, să vreau să-mi fie dor, să te vreau.
Culegere de pietre, amintiri, zâmbetul tău rar, cristal iarba din ochii tăi care parcă sunt cumva ai mei și am uitat să-ți spun...
Să-ți spun că te-aș putea iubi, doar suntem două singurătăți care nu mai au ce face cu viața lor.
Viața. Viața care a fost. Viața care e. Viața care nu mai vine.

Octombrie, noi.





© Luminița Amarie