Singurătate de duminică

duminică


bucurii chemătoare de tristeți
îngână sufletul
zile chinuitoare lungesc culorile acestei toamne
liniștea de altădată e astăzi un ecou pierdut
cicatrici fără istorii riduri seci
a trecut vremea vinului fierbinte
strugurii lacrimile
strugurii pielea
el o privește tăcută
fier încins îi sunt mâinile în căutarea ei
a femeii care iată, e mai tristă astăzi
decât întreaga toamnă
mai goală și îngândurată ca niciodată
mai străină și blândă decât singurătatea unei cruci
plutesc în aer gândurile lor
viața aceasta
era făcută să fim vii
să fim era viața făcută
e târziu
privesc
orizontul mi se arată
ca un semn rău
albul ce va urma e doar deșertăciune



© Luminița Amarie                                                        Alte poeme