Când tremuri fără lacrimi și-i totuna
De pleci sau de rămâi - te știi pierdut.
Și nu mai poate nimeni să te vadă,
În trup de plumb, simți sângele fierbând.
Din vârf de cruce vezi cum stau să cadă
Doar pietre și noroaie slobozind.
Dureri ce-ai adunat, tăceri cât cerul
Ce umerii 'ți-apasă în pământ,
Nimic n-a mai rămas, sub lacrimi fierul
Devine viu, se scurge în mormânt.
Și ce folos să strigi sau plângi? Zadarnic!
Ecou au oare pietrele ce cad?
Ah! de-ar veni și îngerii tot tainic
Ar fi războiul tău, în van și fad!
Tristețea când e lină, când e vie,
Dar niciodată nu e din senin,
Tristețe mea doar Dumnezeu o știe,
Ea m-a salvat de mine. Crâncen chin!
© Luminița Amarie Alte poeme
