Înăbușită e livada de muguri
ce încremenesc.
Am să te-aștept o iarnă poate,
O iarnă fără anotimp-
Tu dă-mi din darurile toate,
Dă-mi clipa noastră,
Un răstimp!
Am să îngenunchez luminii
Tristețea de-a te fi pierdut.
Voi pune lanțuri amintirii,
Voi arde însămi în trecut,
Și din cenușa așteptării,
Din care știu c-ai să revii,
Un murg iernatic mă va trece
Prin vama anilor pustii,
Prin anii când tăcerea noastră
O așteptare grea ne-a fost,
Când doar lumina din fereastră
Speranței îi era un rost.
Dragostea mea, vine zăpada
Te văd plecând și stiu că vii
Când se va-nzăpezi livada
Cu flori de măr, cu flori târzii.
©Luminița Amarie
