Am
vrut să-ți scriu o scrisoare. Să iau o hârtie care rătăcește prin casa
mea, prin neliniștile mele, să iau creionul și să-ți scriu. Să-ți scriu
orice, orice, numai să ajung pentru o fărâmă de timp la tine. OH...! Să
ajung de fapt la mine... Am vrut să-ți spun despre ziua în care ai
plecat, despre diminețile fără tine, despre aceeași noapte, da, aceeași
noapte căci toate sunt la fel după plecare, aceleași vechi icoane ale
absenței străjuiesc pe pereții înăuntrul cărora ce-am trăit încă e viu. Să știi că din distanțele noastre se va naște o apropiere a zidurilor apoi contopirea celor ce vor urma. Noi suntem calea.
Am vrut să-ți scriu despre bucuriile mele, despre regrete, despre
iubire. Am vrut să-ți scriu ție mai mult pentru a putea trăi eu cu mine,
o spovedanie a tristeții, a singurătății, a păcii și a acceptării. Nu
te iubeam. Era prea puțin să simt asta. Nu te iubeam, credeam în tine.
Erai oglinda mea. A fost îndeajuns să te privesc. Să mă văd prin tine.
Am vrut să-ți scriu despre orășelul în care trăiesc, despre plecarea din
viață a tuturor celor ce mi-au redat iubirea, credința, speranța,
despre lacrimile mele de pământ, despre frică și singurătate, despre
lipsa ta din mine uneori. Am vrut să-ți scriu despre noi. Despre cum mă
priveai, despre cum te tăceam. Nu, nu ți-am spus niciodată dar tot ce am
scris poartă numele tău. Despre iubire, despre oameni, despre lumină,
despre ape și munți, despre cărbuni și nisip, despre diamante și crini,
despre grâu și credință, despre vulturi și prăpăstii, despre făclia
vieții. Am vrut să îți scriu despre singurătate. Singurătatea în
care m-ai găsit, singurătatea în care ți-am cerut să mă lași, să mă
ierți, să mă iubești. Erai tu. Erai tu și era deajuns să te știu.
Dar, dragostea mea, sunt un om. Un om neputincios când îmi e dor de
tine. De aceea am vrut să îți scriu o scrisoare, să îți scriu o tăcere.
Am vrut să îți scriu și te-am căutat să îți dau mai apoi scrisoarea. Am
mers la ușa ta, am trecut pragul tău, am atins fruntea ta, pieptul tău,
te-am iubit, am dormit în liniștea ta, am băut din apa ta, am tăcut în
tine... toate cu scrisoarea ascunsă, cu scrisoarea în pumni și cu frica
în cuvintele ei. Căci...
Cine, dragostea mea, ar vrea scrisoarea unui om uitat de el?
Am
vrut să-ți scriu o scrisoare. Să iau o hârtie care rătăcește prin casa
mea, prin neliniștile mele, să iau creionul și să-ți scriu. Să-ți scriu
orice, orice, numai să ajung pentru o fărâmă de timp la tine. OH...! Să
ajung de fapt la mine...