Poeme

Este o liniște a sicrielor pe ape-
Mirese îndoliate 
Se plimbă pe nisipul stins 
De valurile mării.

Am căutat un loc uitat de oameni,
Unde să merg,
Să uit că am un trup,
Un nume ca pedeapsă,
O carne de pământ.

Mânia sângelui e semn că iubești.
Îți scriu din adăpostul ultimilor eroi-
E un război al celor care cred 
În moartea care vine cu lumină.

Am dreptul să te strig.

În tine vreau să supraviețuiesc.


-----------------------------------------------------------------------------------



curgi rîule
curgi cum gîndurile mele spală inima aceasta să crească din ea
florile uitării
moarte vino și bate toaca
vulturilor albi din cenușă
de existați veniți smulgeți sufletul meu din
mîinile timpului
zdrobiți armura trupului rupeți lanțurile ființei
am așteptat îndeajuns clipa aceasta
nu mai sunt flori
nu mai sunt cruci
nu mai sunt mame
vino acum fericire vino acum
se poate muri cu pietrele vieții la gît
nu mai e loc de morminte
caut pădurea copilăriei
văile ecou al bucuriei
biserica a luat-o apa
a rămas altarul îmbrăcat în
umbre de ceară
poate doar un semn al liniștii ar fi deajuns să salvăm cerbii și copacii
ah tu vânătorule ascunde inima ta de furtună
deschideți porțile și eliberați caii
vedeți și voi cum se înalță fumul roșiatic
acela este sîngele de pe urmă
nu mai spuneți nimic
nu mai jurați
nu blestemați
doar purtați veșmintele albe
ușori să fiți
iubire dacă exiști vino acum


-------------------------------------------------------------------------------------------------------


Fierul sângeriu - rouă în inima mea
Durerea înmugurește spinii crucilor.
Te văd și tu zâmbești în ochii mei,
Te simt și tu alergi în calea mea,
Te pierd și tu te zbați în trupul meu.

Picioarele albe, mâinile reci, pieptul pustiu,
Casa de apă, lacrima neagră, ceasul târziu.

Plutesc într-un ocean de cenușă.
Umerii mei lumina lunii o adună.
Vii rece. Săruți liniștea mea.

Gura ta a gustat aburul meu,
Carnea ta a primit sângele clipei noastre-
Ultimul galop spre ultima iertare.

Unu, doi, trei - calea sângelui trece prin abis
Fiii ultimilor vămi devenim
Noi.

Pas din piatră
Răsari viu
Te iubesc.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

Dacă anii mei ar fi flori,
Ți i-aș dărui așa neîmpliniți,
Dar anii mei sunt numai
Umbra trecerii prin spini.
Anii mei sunt bătăi de inimă,
Lumina din cumpăna crucilor de lemn.

Sunt eu liniștea care te înfioară
Și în care adormi în fiecare noapte.

Când deschizi ochii mei,
Gândește-te la tine.


 ---------------------------------------------------------------------------------


Apropie-te, vino mai aproape
Știu, știu că nu mă mai recunoști
E drept că pielea mea acum
Este tomnatică, anii îmi sunt grei
Mâinile acestea
Umerii și genunchii
Coapsele și spatele
Toate, toate au rămas undeva în urmă
În palmele tale, acolo unde nopți întregi
Mă risipeam precum o flacără
Apoi din tine mă înălțam frumoasă
Nici ochii, nici chipul, nici trupul
Nu și-au păstrat vigoarea
Mi-au luat tot anii timpului cel viu
Dar tu, tu vino, nu te îndepărta
În inima mea sufletul tău
Are aceeași culoare
Încă te pot adăposti în trupul meu târziu
Încă te pot mângâia cu simpla mea prezență
Dar să nu rămâi
Nu aș putea trăi fără să te aștept.
 


------------------------------------------------------------------------


Iată, dragostea mea, iată!
Strig numele tău!
Ochii mei de azur pietruit
Înfloresc verdele lemnelor de munte
Trebuie, trebuie acum să-ți scriu
Poemul acesta care strigă din mine
Trebuie să-ți spun despre apa care
Îmi învăluie trupul
Furtuna care adună
Lanțurile de sânge în pielea mea
De ceară o icoană uitată
Într-o biserică a părăsiților
Împrejmuită de magnolii și sfinți
Despre mângâiere și trădare
Trebuie să știi despre fumul dimineților
De Mai la umbra căruia am să-ți sărut
Ochii nefericiți
Sângerând în lagărul lumii în care trăiești
Copilul meu, iubirea mea curată, pedeapsă,
Iertare și căință, duminica mea
Nesfârșit turment al nopților mele
Durere de mormânt
Trebuie să fii părtaș la această
Litanie a disperării din centrul căreia
Aprind o făclie din focul ultimilor triști și
Strig cu inima în brațe că sunt fericită

Din furtuni de nisip voi încropi numele tău
Sărut în piatră
Iubesc tăcerea moartă
A frunzelor mijind
Durerea înflorește primăvara

Dragostea mea, e doar sfârșit de Marte
Mi-e sete și mi-e frig
De fericire numai, numai de fericire poți muri.




©Luminița Amarie