Aripi de îngeri goi cum frunze-n vânt
Tu mă privești și gândurile noastre
Unite viață dau acestui cânt.
Port dorul mut, îl pot precum coroana
Pe fruntea unei maici lucește-n sori
Tu mă sfințești, eu ție-ți sunt icoana
La care te închini tăcut să mori.
Un vânt duios se clatină prin valea
Cu cerbi, cu jderi, cu păsări și cu flori
Ființe de argint ne-arată calea
Spre soarele ce negru pare-n zori.
Pe trupul meu, pe roua cărnii mele
Boboci de crini și roze-au înlemnit
Cu o durere crudă-mi cazi pe piele
Din lacrimi rod. Din apă zămislit.
Te plâng și tac. Te tac cum te-am iubit.
©Luminița Amarie
