multă, multă liniște, praguri cu flori
o femeie albă de o tristețe nesfârșit de frumoasă
pruncul vântului îl mângâie
mâinile ei ulcioare sunt cu lapte
mieii se trezesc și aleargă de sub tălpile ei de granit
o casă înlăcrămată cu crini
de iubit, întinse pajiști albe
în mijloc sâmbete și lumânări
o iarnă veche o moarte nouă
plin văzduhul de cruci
la marginea patului toate amintirile
și mai presus de toate umbra
unui erou învins de victorii
pereții casei tremurând cuprinși de despărțire
rupt izvor curge-n abisul bucuriei
sfânta taină a disperării crește în ea un altar de cuvinte
zămislește tăcerea
dragoste, multă dragoste
moarte, o singură moarte credincioasă, blândă, iertătoare
coroană de lauri pe o poartă închisă
ferestre bătute în vânt
dragoste, multă dragoste
toate uitate într-un singur trup
dragoste, multă dragoste...
