Stare XXIV

Uneori stăteam pe vârfuri

doar să-i pot simți respirația
Mâinile îi erau tandre
avea ceva din spiritul celor primitivi neținând cont de cine ar fi în jurul lui
mă prindea în ele ca într-un clește iar eu simțeam o siguranță de nedescris
Ne plimbam mult pe străzi noaptea
descopeream culori
gusturi
gesturi
totul era nou cu el
Toate emoțiile erau intense
fiecare gest era ca și cum
noi l-am fi fost inventat
Dimineața încă simțeam căldura gurii lui pe pielea umedă a nopții


Nu cred să fi visat.





© Luminița Amarie