simt privirea ta
Îmi răcește spatele
Îmi atinge linia gâtului
Coboară pe umeri
se zbate între inimă și teama de a te primi
Ah! teama, frica, fuga, împărăția neantului, frigul, trupurile goale, reci, fierbinți, vinul, țigările tale, destrămarea luminii, teama, iarăși teama
Mințim, plecăm, trădăm, uităm, muncim, ne îmbrăcăm, ne dezbrăcăm, iarăși uităm, plecăm, mințim, iarăși mințim
Apoi, singuri de noi, uitați de bucuria unei îmbrățișări, ne trezim singuri și atunci ne mai rămâne o singură scăpare:
să plângem.
Și totuși -
Plângem singuri
Dormim singuri
Mâncăm singuri
Ne trezim singuri
Adormim singuri
Murim singuri
Știu, am scris de-atâtea ori despre moarte
Despre
iubire
trădare
absență
tăcere
Încât fiecare poem poartă o pecete de sânge
de sare
de cenușă
de tristețe
Tristețea vieții mele
Iubesc tristețea aceasta!
Dar nu pot, nu pot să nu îți spun...
ce-a mai rămas din noi
Noaptea ne-a fost blândă
îmblânzirea spiritelor noastre
Chimia simțurilor încă vii
Pielea mea respirând
prin amprenta mâinilor tale
"Un pic din mine a rămas în tine" - ți-am spus ca și cum
Această întâmplare ne-ar fi îndeplinit existența
Ți-am simțit sufletul
zbătându-se
Ți-am simțit privirea blândă îmbrățișându-mi frica
spunându-mi să rămân
spunându-mi că și ție ți-e teamă de singurătate
Am rămas nemișcată în brațele tale
Doar pentru a împregna în memoria eternului
Unificarea trupurilor noastre
Pentru a spune timpului că noi am reușit
Apoi ne-am trezit
fiecare a luat calea
Pașilor celuilalt și ne-am despărțit
Frica.
Această înălțătoare stare de abis.
Exterminatoare armă a unei morți tăcute.
© Luminița Amarie
