Stare de toamnă

culorile se pot amesteca
apa nu adună însă decât
pietre apoi le îmblânzește
de atâta târziu
strigarea pe la case
nu le mai spune oamenilor
nimic
surogați cu ochi de smoală
cutreieră aleile
învăluite deja la umbra mării
de o aspră nostalgie
nu știu cât e ceasul și nu vreau să știu de trecătorii
care se opresc
să-mi tulbure liniștea
îi ignor
căci sunt doar furtuni fără aripi
încet mă rup de lume
apoi de mine
poemul acesta
se naște din neant
aici nu cad frunzele
nu miroase nici a teracotă
nu știu dacă strugurii
s-au copt dar știu că este Septembrie
de unde și această stare
când parcă levitez
deasupra unui gol
acoperit cu o mătase verde aurie
prin vitraliile căreia
niște săgeți de lumină
îmi înțeapă pielea și îndulcesc suferința
care îmi cuprinde sufletul definitiv
tomnatic
nu pot să spun dacă se simte
tăria acestei trăiri
în mine
e doar un amestec
de noroi și frunze prematur
arămii
în care tălpile mi se încropesc
și-mi seamănă această
stare de toamnă cu o trădare
câmpul va fi curând pustiu
fără roade
se așterne o liniște acum
în sufletul meu
precum un giulgiu prins de prima brumă.




© Luminița Amarie