Nu pot, oameni, să vă privesc
Decât sfidând neantul
Nu știu, pământule, să te sfințesc
Decât ducându-mi pașii pe drumurile tale
Nu aud, păsări, cântecele voastre
Decât atunci când drumul cerului m-aduce iar acasă
Nu pot, viață, să nu te trăiesc decât
De pe marginea prăpăstiilor pe care mă trimiți
Din care mă ridici...
Nu știu, Doamne, nu știu să îl iubesc decât pe fiul Tău!
©Luminița Amarie
