Zăpada e albastră, de argint
Sub pașii tăi de ceară. Un corint.
M-alungi din casa noastră, anii mei
Nu-i vezi ei sunt precum niște scântei
Din care cresc lăstare, mirt și flori,
Revarsă morții bocete în zori.
Dar vrei să plec, și plec din clipa ta,
Întoarce-te, te strig cu vocea grea.
Eu plec, tu stai, eu plec, tu mă alungi,
Mă strigă moartea umbra mea o frângi.
Duc trupul gol, pe stânci sunt apa lor,
Acelora ce-și varsă chinu-n dor.
Departe sunt, cuprinde-mi gândul mut,
Cum iarba adierea unui scut,
Păstrează tu, păstrează-acest mormânt,
Nicicând n-am spus mai mult unui cuvânt.
Ce vânt mă bate, vântul, moartea-i drum,
Poemului acesta de acum.
©Luminiţa Amarie
