În care-am să te duc când ai să-mi fii.
Acolo unde cerul totuna
e cu lutul,
Și unde înfloresc nuferi târzii.
Ți-aș scrie-apoi o odă,
precum o închinare,
Să nu mai știi de-s eu sau sfinții
îți vorbesc.
Și te-aș striga pe nume
- cât te-aș striga de tare!
Să poți să mă auzi
iar eu să te iubesc.
Și-aș tace-apoi adânc,
cu dor și agonie,
Numai să te privesc și-apoi
să pot muri.
Căci omul meu iubit,
doar gândul tău mai știe
Că tu îmi mai rămâi
motivul de-a trăi.
Iar tu-mi vei da o floare, o
floare din rever,
Și vom flana ca fulgul,
ne vom iubi și-atât.
În sărăcia noastră, ferită de
mizer,
Vom fi curați ca neaua,
ca nuferii din lut.
© Luminita Amarie
imagine: Sanya Khomenko
