Te-nchizi în teama ta de-o mângâiere,
În tine simți același iz sălciu?
Te pierzi prin tine, te dizolvi întruna,
Și strigi, Oh, Doamne, strigi și te auzi!
În semn de rugăciune-ți cade mâna,
Cu lacrimi toate foile îți uzi.
Și juri, te dăruiești ca o pedeapsă,
Tu când iubești, nu mai exiști, trăiești .
În tine-i sentimentul o sinapsă
Și flăcării lumina-i o pălești.
Ești trădător, ești înger, ești nălucă,
Ești Dumnezeu ce doarme-ntr-un cuvânt.
Ți-e vocea grea, ai inima năucă,
Ai sânge viu în sufletul cărunt.
Te-ndrăgostești ca orbul de himere,
Iubești ca un copil și cazi, rănit
Împrăștii prin străini priviri stinghere
Ești blestemat să fii poet, vădit.
© Luminița Amarie Alte poeme
