Că port crucea de rouă a sufletului viu.
Doar ție, taină albă, mă voi ruga în gând,
Când să-mi primesc pământul docilă stau la rând.
Gândindu-mă la tine, am înțeles că pot
Să mă arunc în mine, din mine să-mi fac tot,
Iar nopții, dăruirea, în mir îmbălsămat,
Ar fi ca o furtună în trupul înnoptat.
Privindu-te pe tine, sticlesc în ochi scântei;
În mine sădești crinul fecioarelor femei,
Din ochii tăi oceanici, ca iarba, veșnicii,
Durerilor, la toate, le suntem rozalii.
Chemându-te pe tine, am readus din morți
Mirese pironite, pe-un rug uitat de sorți.
Și-am învățat prin ceață, spre mine drumul meu,
Iubindu-te pe tine, m-am înhumat în "eu".
