pe pământul viu
cu grâu încolțit
brazde din care curge
lapte și răsar
păduri
lasă dâre de libertate
iar eu cu ochii plini de
cenușă adun
urmele cailor
urmele de libertate și le
înghesui într-un sac de cânepă
țesut de bunica
Veronica aș fi vrut să mă cheme
Olimpia chiar
așa aș fi avut dreptul să umblu cu dâra de lumină și de libertate
la gât
nu să o ascund în buzunare
în sân
prin mâneci
prin poeme
Ana dacă mă numeam
și dacă eram
vie mă puteam
chiar împodobi cu urmele cailor
de luminâ
caii negri
caii albi
caii tomnatici
caii zăpezilor
Oh, de-aș fi fost și eu un
fel de drum
demn de urmele cailor
să mă calce în picioare caii
nu umbrele oamenilor
© Luminița Amarie
