Doina verde

Ce lumină cade în grădină,
Ce firavi sunt pomii înfloriți,
Se închină merii și suspină,
Prunii pentru slujbă sunt gătiți.


Bate vântul, bate, frunza crește,
Grâul pe ogoare-a încolțit.
O mioară blândă, stă, privește
Mielul ei din rouă răsărit.


Vin cocorii, vin cu bucurie,
Se întorc la streașini rândunici,
Pe pământ atâta hărnicie,
Oamenii muncesc precum furnici.


Ies bătrânii, se opresc la poartă,
Parcă toți nutresc același gând,
Să învie iarba nopții, moartă,
Stau bătrânii noștri azi la rând -


Câte unul, unul câte unul,
C-un toiag și-o traistă subțiori,
Parcă-i văd pe buna mea și bunul,
Cum veneau la noi de sărbători...


Satul meu e astăzi o colindă,
Ca o nuntă cu nuntași de flori.
Dumnezeu din verde vrea s-aprindă
Focul răsăritului din zori.


Un miracol viu, sădind credință,
Toate ca un dar mult așteptat.
Frumusețea duce la căință,
Primăvara cheamă la iertat.


Și mă mir, și tac, și scriu umilă,
Cât ne fericește Duhul sfânt,
Primăvara pură și copilă,
Îți închin acest poem de vânt.




© Luminița Amarie