Frământări

Uneori simt un fel de
pre-moarte
e mai mult sindromul inimii mele
care
nu vrea
nu știe
nu înțelege
nu-i pasă
nu ascultă de
n i m i c
ea săraca e doar v i e...
și așa într-un ritm năvalnic
și dramatic pentru
ea -
pentru inimă -
încep să mă pregătesc să mor
îmi imaginez însă o pustietate de nedescris
de exemplu
nu mă pot vedea lipsind din omul pe care îl iubesc și nici din nopțile mele
ca niște
cornișe de care stau agățați lilieci cu aripi fosforescente
privindu-mă cum îmi scriu bătăile inimii
sau
mai mult
cum tac
nu-mi pot imagina lipsa mea din ferestrele căsuței mele de lut ars cu miros de levănțică și chihlimbar
apoi
doamne
cum să pot eu lipsi din vulcanul care fierbe în inima pământului
care este pur și simplu cea mai lină, limpede și genuină poezie

nu nu nu
nu-mi pot imagina lipsa mea din totul nimicului meu
dar îmi pot imagina cu desăvârșire moartea
cred însă că mulți
oameni ar fi triști
(iată un motiv pentru care iar nu vreau să mor)
dar...
lupta nedeclarată rămâne cu inima mea
eu știu cum se moare
pe mine însă mă doare lipsa mea din cei care nu vor ști că
e deajuns să simți

căci numai sufletul nu știe a se disipi...





© Luminița Amarie