Ca și când mâinile nu ți-ar crește din aripiCa și când trupul nu ți-ar sângera trecerea prin lanurile cu spini
Grâul nu s-a copt
doar umbra ta îmi mai ținea de cald
Am auzit clopotul bătând din odaia mea cenușie
Ceaiul a împietrit
Mă gândesc la "numai noi" și nu mă pot dezlipi de
senzația grea a
fiorilor ce-i împrăștii prin
aerul verde al deșertăciunilor
Respir greu
Doar privindu-te
aș putea incendia stepa amărăciunilor
Iubitule, atâtea surogate se dedau luminii...
Cu durerea ce-mi curăță pieptul
Aș putea ucide o pasăre în zbor
La ce bun atâta tandrețe
La ce bun atâtea cuvinte spumoase
La ce bun atât de mult nimic
Ca și când cineva mai presus de nimeni
ne-ar putea despărți...
© Luminița Amarie
