Inevitabilul sfârșit ne încoronează întâmplarea de a ne iubi
fără să știm
Distanța dintre noi scurtează timpul
sfidând veșnicia
lacrimilor care îmblânzesc
demonii veniți la priveghiul nașterii acestei iubiri
Imaginea ta
Pe marginea patului
fumezi
mă privești cu tăria aerului rece
Mâna ta plimbându-se pe linia trupului meu
Tremurul fin simțindu-ți
mâinile albe
vii
Privirea ta ca o răstignire
ca o tandrețe devastând victoriile tuturor
iubirilor dintr-un trecut
precum o emblemă tatuată acolo
pe încheietura mâinii
Un moment perfect
Momentul nostru
Nu ne mișcăm decât scurtând
din frânghia ce crește
din privirile noastre
Apoi tăcerea
Liniștea topind tot
o plecare dreaptă
sfidând liniile timpului
Drumul ca o oglindă
Plecarea ta a fost mereu prin mine.
© Luminița Amarie
