Amintire crin

de tine îmi amintesc dar tu nu știi

nu ai fost orb dar mi-am dorit să fii
să nu mă poți simți
să nu mă iubești
să nu mă auzi
să nu mă vezi
despre mâinile tale nu mai pot să scriu
cuvintele se rup din tine
se opresc în aerul meu
mă sufocă mocnit
de tine nu am vrut să-mi amintesc
tu ai putut vedea în ochii mei
focul și apa și cenușa
am căutat să fug dar m-am trezit în mijlocul distanței tale
atârn deasupra celei mai sălbatice iubiri tăinuită de
tăcerile noastre
nu vreau să-mi amintesc cum mi-ai auzit țipătul
cum te-ai așezat pe scaunul acela
și m-ai lăsat să plâng
de mine m-ai salvat
eu am fugit simțindu-te aproape
ziduri de sticlă sunt astăzi între noi
știu că mă vezi
știu că mă iubești
faptul că negi e doar un zid al tău
prin care trec așa cum tu treci azi prin toate zidurile
ce cu viața mea le-am înălțat
să pot suferi singură.




© Luminița Amarie