Viață de dincolo de pietre
Este ființa care știe că ești albia ei
O rugăciune trupească
Vocea ta o va auzi
Taina ta o va măslui trăindu-te după felul în care
îi ții mâinile
- Venirea lui va fi desăvârșirea
ta - spunea îngerul văzându-i tremurul
știindu-i visele
ea îl credea
știa că va deveni femeia
dar nu a spus niciodată
a învăța tăcerea
a împlini așteptarea
a iubi din lacrimă
a deschide ferestrele ca apa să curgă
din duh
în duh
flori să crească din urmele ei pe pământ
precum pedeapsă crucea neliniștilor lui o purta
avea o pace înălțătoare
o iubeau făpturile iernii
o sfințeau toate drumurile
ea pentru el
Simbol al unei inimi care crește
dintr-o rană.
O purta.
© Luminița Amarie