unele dureri se adâncesc greu
mânuțe mici aveam în burta mamei
restul mi-l amintesc doar tremurând
au plecat rând pe rând
toți în pământ
pedeapsa mea e c-am rămas aici
nedemnă nici să-i plâng
nici să le scriu cum se cuvine
ce să fac azi cu mâinile
cu carnea asta care da, încă mai e bună de rupt de pe trup
încă mai e albă și roșie
curată când atinsă și dureroasă
încă mai înflorește privirea
dar pe
care o simt cum se usucă subțiindu-mi oasele în care te simt viu
a trebuit
încă mai trebuie timp
să scriu și eu un poem total
despre ceea ce
simt că fierbe în ființa mea
pe care nu o cunosc
cu care nu știu să-mi ispășesc trecerea
cum să scriu eu oare
cu niște cuvinte deja folosite
dorința de a-mi smulge inima din piept
cu mânuțele pruncului care
eram
și de-a îngenunchea strigând din răsputeri numele tău
©Luminița Amarie
