Port jugul unor taine îngropate,
Drumețule, a tale nestemate,
În piatra caldă mi-au săpat mormânt.
Tu n-ai știut, credeai că strălucește
Mantaua ta de aur viu, mâhnit
Mi-e sufletul căci astăzi se topește
Imperiul ce din zale mi-ai clădit.
Te-am îmblânzit și gurii tale vinul
I-am fost în noapte drum, în munți ecou,
Poverilor ce porți curmat-am chinul,
Ca tu să mă închizi într-un cavou.
Nu socotesc, nu judec, mi-e totuna,
Din depărtarea ta mă risipesc,
Mi-e numai că de-o viață ninge-ntruna
Și eu care credeam că înfloresc!
Ridică-mi, dar, acum, din umeri fierul
Ce sub robia ta m-a pironit,
Vreau sufletul să mi-l absoarbă cerul,
Să ningă, dar să fie împlinit.
© Luminița Amarie
